„Zimbrii” răman invincibili pe teren propriu** Știința Baia Mare – Farul 29-20

Redactor:
Daniel Lup
  • Publicat:
  • Actualizat:
Dacă de mai bine de trei ani de zile, la Baia Mare, pe terenul campioanei, nici una dintre echipele din SuperLiga de rugby nu puteau emite pretenții la obținerea vreunui punct, din această ediție de campionat, misiunea „zimbrilor” de a-și menține statutul de invincibilitate pe teren propriu devine din ce în ce mai greu.
Motivați poate de cele două victorii repurtate în meciurile directe, ambele la malul mării în sezonul regulat, marinarii reușesc încă din minutul 3 să preia conducerea, Cecil Dumond cu o lovitură de pedeapsă ducând scorul la 0-3. Deși totul părea a fi o glumă, lucrurile încep să se complice, șapte minute mai tarziu același Cecil Dumond cu un eseu și o transformare ducand-o pe farul la un avantaj de 10 puncte.
Treziți parcă din pumni, campioana izbutește pană la pauză să revină în avantaj, Ionuț Niacșu, Ionuț Botezatu și Andrei Ursache cu câte un eseu respectiv Michael Wiringi cu două transformări fiind practic actorii care au parafat scorul la pauză (19-10).
La fel ca și în prima parte a meciului, constănțenii sunt cei care modifică primii tabela de marcaj, Constantin Gheară cu un eseu și Dumond cu o transformare, reducând practic considerabil din handicap. Pentru a fi siguri de victorie, dar și de punctul bonus atribuit echipei ce înscrie patru eseuri, „zimbrii” reușesc acest lucru prin Ionuț Botezatu care asigură victoria campioanei, deși până la final același Michael Wiringi cu o transformare și o lovitură de pedeapsă plus Cecil Dumond cu o lovitură de pedeapsă sunt jucătorii care s-au remarcat pe final de joc.
C.S.M.Știința Baia Mare – R.C.J.Farul Constanța 29-20 (19-10)
Stadion: Phoenix
Spectatori: 800
Arbitrii: Radu Petrescu, Vasile Ghioc, Răzvan Iordăchescu (București)
Observator: Clement Nemesniciuc (Iași)
Avertismente: Cristian Bălan (19), Andrei Rădoi (19) / Randall Morrison (19), Gregory Stein (19), Sailasa Masilevu (51)
C.S.M.Știința Baia Mare: 1.Cristian Bălan, 2.Andrei Rădoi, 25.Andrei Ursache, 18.Ionuț Hristache, 24.Van Heerden Petrus, 6.Sean Morrell, 7.Mihai Macovei – cpt, 8.Constantin Ene, 9.Marcel Crețuleac, 22.Michael Wiringi, 11.Georgel Cătună, 30.Cristian Diniș, 13.Csaba Gal, 15.Ionuț Botezatu, 32.Ionuț Niacșu
Rezerve: 17.Florin Bardașu, 28.Mihai Dico, 3.Vasile Barlea, 27.Cristian Stoica, 26.Marius Dănilă, 10.Ionuț Dimofte, 20.Vlad Ailenei, 21.Ioan Pop
Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci
R.C.J.Farul Constanța: 1.Michael De Neuilly, 2.Cristian Cornei, 3.Florin Sasu, 4.Sailasa Masilevu, 5.Cristian Munteanu, 6.Onal Agiacai, 7.Renaud Van Neel, 8.Randall Morrison, 24.Eugene Jantjies – cpt, 10.Cecil Dumond, 14.Sergio De La Harpe, 12.William Helu, 13.Constantin Gheară, 11.Mc Grath Van Wyk, 15.Gregory Stein
Rezerve: 16.Erasmus Van Der Linde, 17.Gaven Nesindande, 18.Florin Gorun, 19.Petre Neacșu, 20.Vali Motolea, 21.Tudrau Samuela, 23.Adrian Apostol, 25.Ionuț Puișoru
Antrenori: Cristian Brănescu
Filmul meciului:
min 3 Cecil Dumond – lovitură de pedeapsă (0-3)
min 10 Cecil Dumond – eseu (0-8)
min 11 Cecil Dumond – transformare eseu (0-10)
min 14 Ionuț Niacșu – eseu (5-10)
min 15 Michael Wiringi – transformare eseu ratată
min 26 Ionuț Botezatu – eseu (10-10)
min 27 Michael Wiringi – transformare eseu (12-10)
min 31 Andrei Ursache – eseu (17-10)
min 32 Michael Wiringi – transoformare eseu (19-10)
min 37 Cecil Dumond – lovitură de pedeapsă ratată
min 43 Constantin Gheară – eseu (19-15)
min 44 Cecil Dumond – transformare eseu (19-17)
min 62 Ionuț Botezatu – eseu (24-17)
min 64 Michael Wiringi – transformare eseu (26-17)
min 75 Cecil Dumond – lovitură de pedeapsă (26-20)
min 80 Michael Wiringi – lovitură de pedeapsă (29-20)
Articol scris de Alin Boțioc
Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×